top of page

A vorbi sau a nu mai vorbi cu familia?
Aceasta e întrebarea

Înstrăinarea familiară este un termen care a intrat în vocabularul multora dintre noi de curând, deși poate că mulți dintre noi se confruntau cu dilema de a rupe sau slăbi semnificativ contactul cu familia, dar nu știam că există și un cuvânt specific pentru această dilemă. 

Înstrăinarea familială este fenomenul în care un adult rupe legătura cu un părinte sau limitează semnificativ contactul cu familia. Este mult mai întâlnit la milleniali și gen z, ca urmare a accesului mai mare la terapie și la psihoeducație despre abuz și dinamicile disfuncționale din familie. Obișnuia să se creadă că este o decizie egoistă și impulsivă din partea fiului/fiicei adulte, dar studiile arată că, cel mai adesea, această decizie vine ca o ultimă soluție și ca un act de auto-protecție, după ani de zile în care s-a încercat remodelarea relațiilor de familie.

Educația despre acest subiect este importantă pentru că adesea persoanele care trec prin acest proces simt deopotrivă ușurare și eliberare, dar și multe dubii, vinovăție și trec printr-un proces introspectiv foarte activ pe care rareori sunt informate despre cum să îl gestioneze.

Pentru asta, am structurat o întâlnire live cu intenția de a aduce niște claritate despre cum să ne orientăm în aceste situații familiale, cum să luăm decizia de a reduce contactul sau a fi no contact cu părinții și cum să gestionăm tot procesul care apare după.

Ce vom parcurge împreună:

PARTEA I: Ce este înstrăinarea familială?

  1. Diferența dintre certuri și înstrăinarea familială

  2. Rolul familiei și miturile legate de înstrăinare de tip „familia trebuie iertată orice ar fi”, „dar e mama ta/tatăl tău”

  3. Spectrul distanțării: înstrăinare emoțională, fizică, low contact, no contact

PARTEA a II-a: Cauze și dinamici care duc la înstrăinare

  1. Perspectiva copilului adult

  2. Perspectiva părintelui înstrăinat

  3. Diferențele de norme între generații care contribuie la înstrăinare

  4. Evenimentele declanșatoare

PARTEA a III-a: Procesul psihologic: Ce simte o persoană care se decide să se înstrăineze de familie?

  1. Doliul ambiguu (Ambiguous Loss)

  2. Prezența relației absente 

  3. Conflictul intern 

  4. Trauma secundară

PARTEA a IV-a: Strategii practice de coping și procesul de vindecare

  1. Cum decidem care sunt limitele relației - spectrul limitelor

  2. Setarea limitelor și comunicarea lor într-un mod eficient 

  3. Gestionarea perioadelor vulnerabile

  4. Familia aleasă (Chosen Family) ❤️

  5. Dilema Reconcilierii. Când este sigură reconectarea? 

  6. Acceptarea radicală

Cuvinte de încheiere și Q&A

Miercuri, 16 septembrie, de la 18:00

2 ore 30 de prezentare a informațiilor, urmate de o sesiune de Q&A

(întâlnirea live este și înregistrată - ai acces la ea oricând și după ce se termină)

📌 întâlnirea online se desfășoară prin platformele Whatsapp și Zoom - toate materialele sunt postate pe grupul de Whatsapp și avem și un grup separat pentru suport și întrebări, iar întâlnirea live se desfășoară pe Zoom​

📌 este individual, nu este un curs cu exerciții de grup; eu prezint informațiile în sesiunea live de pe Zoom, iar tu le poți parcurge în ritmul tău
​​
📌 întâlnirea live este înregistrată - înregistrarea și materialele rămân pe grup și vei avea acces și după întâlnirea live

Vei beneficia de această întâlnire dacă . . .

. . . nu știi cum să navighezi conflicte repetate cu familia, care se întind deja de mult timp -  de multe ori suntem prinși între „e familia mea” și „nu e în regulă să mă trateze așa”, poate fi foarte dificil să ne dăm seama care e soluția potrivită pentru o situație conflictuală în familie care se întâmplă deja de ceva timp. În această întâlnire voi explica întregul context relațional tipic pentru aceste situații și voi prezenta câteva soluții posibile, ca să ai mai multă claritate

. . . nu știi cât de în regulă este să renunți la contactul cu familia - când trecem prin contexte familiale încărcate de conflicte, simțim adesea teamă sau vinovăție la gândul de a ne limita contactul cu familia. Trăim adesea cu întrebări precum „și ce o să fac după?” sau inclusiv „am voie să aleg să nu mai vorbesc cu ei?”. În această întâlnire voi valida multe dintre experiențele pe care și tu le-ai avut, pentru că (ce să vezi) ele sunt de fapt foarte comune copiilor adulți care se confruntă cu acest tip de situații și o să clarificăm împreună de ce apar și cum să le navigăm.
​​
. . . știi că vrei să fii non contact sau că vrei să limitezi semnificativ contactul cu ei, dar nu știi cum să faci asta - adesea ne este greu să ne dăm seama cum să punem limite, cum să clarificăm nevoile și să respectăm niște principii sănătoase de funcționare atunci când relațiile cu părinții ajung în pragul înstrăinării. Pentru asta, în această întâlnire live voi vorbi despre cum să setăm corect limitele în relația cu familia și cum să ne ținem de ele.

psh. Mădălina Brandabur

Webinar
scris și susținut de
Mădălina Brandabur

  • Psiholog clinician, membru al Colegiul Psihologilor din RO

  • Psihoterapeut integrativ, membru al Colegiul Psihologilor din RO și în proces de obținere a certificatelor de psihoterapeut european (ECP) și psihoterapeut integrativ european (ECIP)

  • Practician NARM™ -  trauma-informed, specializat în traumă complexă​​​​​​​ 

  • Practician EDMR, membră a Societății Române de EMDR

  • Practician SCHEMA therapy

  • Terapeut EFT (emotionally focused therapy) în training

  • Peste 10 ani și 5000 de ore de formare profesională în psihologie clinică și psihoterapie

  • Peste 2000 de oameni au beneficiat de suportul și ghidarea mea

Valoarea reală obținută prin participare

1050 RON

Pornind de la onorariul meu per oră x 3 ore = 1050 lei
Prețul corect pe care l-aș putea propune, având în vedere că sesiunea nu este individuală, ar fi la un sfert, la 262 de lei.
Pe lângă timp, materialele prezentate, extrasele din cărți, articole științifice și celelalte resurse incluse, ar putea fi adăugate extra în calculul valorii obținute prin participare.

Prețul la care aleg să ți-l ofer este la mai puțin de 25% din valoarea reală, 222 de lei și reprezintă angajamentul meu față de educarea continuă cu informație de calitate oferită de profesioniști la un preț accesibil. ❤️

parental estrangement.png

1050 RON

222 RON

Ce include participarea:

⭐️ sesiunea video live pe Zoom, 3 ore de prezentare + Q&A la final
⭐️ materialul PDF 
⭐️ înregistrarea sesiunii live

⭐️ bonusuri valoroase - cărți PDF, video-uri, articole și exerciții
⭐️ bibliografie pentru informare suplimentară și studiu individual
⭐️ grup de suport pentru întrebări și susținere suplimentară
⭐️ acces la înregistrare și materialele, prin grupul de Whatsapp

bottom of page