Bună. Eu sunt Maddie :)
. . . și toată viața mi-am dorit să fac ce fac acum.
Sunt psiholog clinician și psihoterapeut integrativ, specializat în trauma complexă, cu 9 ani de pregătire profesională și însoțesc oamenii care lucrează cu mine spre sănătatea mentală, starea de bine și evoluția lor.
Background profesional
n liceu citeam foarte multe cărți de psihologie practică, spiritualitate și dezvoltare personală. Mă duceam la Biblioteca Metropolitană de la Romană și împrumutam 6 cărți pentru 2 săptămâni. Citeam oricând și tot timpul zilei, și stăteam până noaptea târziu urmărind podcasturi despre dezvoltare personală și spiritualitate. Era modalitatea mea de a lua contact cu lumea mare pe care voiam să o înțeleg. După liceu, prima dată am dat la facultatea de sociologie, specializarea antropologie de la FSAS, Unibuc, însă după un an mi-am dat seama că oricum o să fac pe psihologul toata viața, indiferent ce profesie aș alege, așa că mă bine să o fac profesionist. Așa am ajuns să studiez psihologia - am renunțat la prima facultate și am dat admiterea la FPSE, la Universitatea București. De la primele seminarii mi-era clar că o să fiu „psiholog clinician și psihoterapeut”. Pe lângă faptul că suna fancy pentru mintea mea de 19 ani, mă uitam și la asistenții universitari care predau seminariile de profil și mă inspirau - erau profesioniști foarte bine pregătiți, dar și (ceva ce eu nu mai văzusem niciodată) oameni relaxați, dezinvolți și bine cu sine, care se bucurau de profesia lor. Au urmat 3 ani de licență în care lucram joburi full time ca să mă întrețin, făceam contorsionism cu orarul de facultate ca să pot ajunge la seminariile de la alte grupe în ziua mea liberă de la muncă și puneam bani deoparte ca să îmi plătesc cursurile. Dintre toate domeniile de lucru ale psihologiei, specializarea clinică are cea mai mare durată de studiu și este și cea mai scumpă (se fac 3 ani de licență, 2 ani de master și 2 ani jumate de formare de bază în psihoterapie, urmați de practică supervizată încă 2 ani), deci știam că lucrurile nu se vor schimba prea curând pentru mine, însă ce mă ținea în procesul ăsta era faptul că îmi plăcea enorm de mult ce învățam. Trei ani mai târziu, terminam licența cu 10 și mă înscriam la cel mai dorit master din facultate - Psihotraumatologie (Psihologia Traumei), unde am intrat tot cu 10 și am absolvit disertația cu 9.60. Iar apoi, am urmat programul de formare de bază a celei mai mari și longevive școli de psihoterapie integrativă din țară - ARPI.
Am ales psihoterapia integrativă, pentru că îmi doream să am acces la mai multe abordări terapeutice și modele de intervenție pentru clienții mei; dar mai ales, voiam ca practica mea să fie și profundă și eficientă - iar integrativa îmi oferea acest lucru. Formarea mi-a îndeplinit așteptările și am învățat să lucrez cu modele cognitiv-comportamentale, psihodinamice, cu abordări focalizate pe emoții, existențialism și practici somatice. Am absolvit formarea cu o disertație despre rușine și trauma complexă. Deja în punctul ăsta știam că nișa pe care mă voi specializa va fi trauma complexă - clienți ca mine, trecuți prin perioade lungi de experiențe traumatice - violență domestică, relații disfuncționale, abuzuri și neglijență din partea persoanelor de atașament, bullying, probleme de integrare, sărăcie, etc.
Pentru asta, am ales NARM - un training avansat pentru terapeuți, de 2 ani, într-un model clinic cutting-edge, care integrează neuroștiințele, atașamentul și elemente somatice, făcut special să abordeze clienții cu trauma complexă. NARM a schimbat cu totul practica mea din cabinet și a împlinit înțelegerea mea despre traumă și despre profesia pe care o am astfel încât să pot însoți fără să judec, să controlez sau să condiționez relația mea terapeutică cu clienții mei. Apoi, ca orice specialist în traumă care se respectă, am urmat trainingul EMDR - unul dintre cele două modele terapeutice recunoscute de Organizația Mondială a Sănătății pentru tratamentul eficient al traumei. Acum urmează să parcurg și trainingul SCHEMA - o formă complexă de terapie făcută pentru clienții cu tulburări rezistente la celelalte modele terapeutice, care creează moduri de lucru diferite în funcție de experiențele traumatice pe care le-au avut clienții. În paralel, urmez parcursul pentru acreditarea europeană în psihoterapie și obținerea certificatelor de psihoterapeut european - de la EAP și de psihoterapeut integrativ european - de la EAIP.
Așa am ajuns aici, lucrez în cabinet pentru clienții mei și învăț în continuu. Ador asta, și faptul că pot trăi această viață este visul meu devenit realitate ❤️.
Î
Pregătirea mea profesională
Pregătirea în psihologie clinică înseamnă studierea psihicului uman și se concentrează pe evaluarea, dezvoltarea și menținerea sănătății emoționale și cognitive, cu scopul de a reduce afectarea și de a promova sănătatea mintală. Se obțin competențe de evaluare și diagnostic, cu abilitatea de a discerne între factorii psihologici implicați in starea de sănătate și patologie.
Acreditare: Colegiul Psihologilor din România
Studii:
3 ani licență @ Universitatea București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, profil Psihologie
2 ani master @ Universitatea București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației; program masteral - Psihologia Traumei, Evaluare Clinică și Intervenție Terapeutică
1 an supervizare clinică pentru training și asigurarea competenței
Studii universitare
Formare de bază în psihoterapie integrativă
@ Asociația Română de Psihoterapie Integrativă
2 ani și 6 luni + 2 ani supervizare
Certificare europeană în desfășurare
Formări complementare
Licență în psihologie
@ Universitatea București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Absolvită cu lucrarea „Relația dintre creativitate și sănătate mentală”
coordonată de Georgeta Pinișoară
3 ani
Formare avansată în traumă complexă pentru psihoterapeuți
NARM
(Neuro-Affective Relational Model)
2 ani
Formare
SCHEMA THERAPY
Master în Psihologia Traumei, Evaluare Clinică și Intervenție Terapeutică
@ Universitatea București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Absolvit cu lucrarea de disertație „Rușinea și Auto-compasiunea în Relația dintre Abuz și Neglijare Emoțională din Copilărie și Creșterea Post-Traumatică” coordonată de Diana Vasile
2 ani
Formări de bază
Formare
EMDR
Eye Movement Desensitization and Reprocessing
Care sunt
valorile mele personale și
practicile mele,
ca terapeut?
Una dintre valorile mele cele mai „vechi” este onestitatea. În primul rând, onestitatea față de mine, și apoi în toate relațiile din viața mea. Pentru mine această valoare are mai multe valențe:
-
Onestitatea. Este pentru mine capacitatea de a mă vedea așa cum sunt - de a nu mă fraieri singură și de a nu-i fraieri nici pe ceilalți, chiar dacă asta înseamnă să pierd niște avantaje contextuale, pentru că nimic nu merită pierderea conectării mele cu mine. Prefer să rămân onestă și să acționez în acord cu mine, chiar dacă uneori e drumul mai greu.
-
Autenticitatea. Este pentru mine capacitatea de a mă arăta mie și celorlalți în forma mea unică și presupune procesul de a descoperi și înlătura, prin conectarea profundă cu mine, adaptările pe care le-am creat de-a lungul vieții pentru a mă integra și supraviețui în diferite contexte. În termenii lui Brene Brown, „to belong more than to fit in”.
-
Libertatea. (nu ziarul) Înseamnă pentru mine să trăiesc în acord cu propriile valori și să-mi construiesc un sistem de viață în care să îmi pot împlini viziunea personală mai mult decât să mă adaptez la ce „trebuie făcut”.
Principiile astea stau la baza loialității, curajului și determinării mele și mă ghidează. Inițial o făceam din impuls, dar astăzi aleg conștient să fiu onestă față de mine pe toate planurile vieți mele.
Background personal
ând aveam 4 ani părinții mei și-au cumpărat prin credit un apartament cu două camere în Titan (în București), după ce în primii ani ai vieții mele s-au străduit să strângă banii de avans. Ne vom muta de la bunicii materni (unde crescusem până atunci) în București și acela va fi apartamentul în care îmi voi petrece toată copilăria, în mare parte cu mama, sau singură, pentru că tata era fie la muncă, fie pur și simplu plecat. Le sunt foarte recunoscătoare părinților mei că au reușit să îmi ofere o copilărie mai bună decât au trăit fiecare dintre ei în propriile familii de origine. Amândoi s-au străduit ca viața mea să fie mai bună decât a lor și au reușit să creeze un context pentru asta cu mult mai puține resurse decât am eu acum ca adult. Cu toate astea, mi-a luat ani de terapie și lucru individual ca să pot ajunge la împăcare cu copilăria mea. În cei 20 de ani care s-au scurs între venirea și plecarea din acel apartament am trăit multe dintre experiențele și problemele cu care se confruntă și clienții mei - ani de zile m-am străduit să gestionez furia tatălui meu ca să nu facă scandal când venea beat acasă, sau, alte dăți, să nu fac zgomot în camera mea ca să nu-și dea seama că sunt și eu în casă și să înceapă scandalul. Știam să identific dacă e nervos după pașii de pe hol și mi se strângea stomacul când auzeam cheia în yală. Copil fiind, am fost prietena cea mai bună a mamei și au fost perioade cu dificultăți financiare în care căutam cu mama dacă au rămas monede în buzunarele hainelor ca să cumpărăm legume pentru mâncare. În final, părinții mei au divorțat, tata a plecat din apartament, iar în adolescență și primii mei ani de maturitate am încercat să îmi revin. Era o încercare neconștientizată în care citeam și ascultam tot ce prindeam. Așa am descoperit psihologia, iar apoi psihoterapia - mai întâi ca client și apoi ca profesionist.
C
Și eu, ca și alți oameni cu traumă complexă, am avut de reconciliat multe, dacă nu chiar toate domeniile vieții: nu știam pe ce drum profesional să o iau, aveam dificultăți financiare, dificultăți de gestionare a relațiilor cu familia de origine, și tipare disfuncționale în relațiile mele de cuplu. Și, mai presus de toate, mă chinuiam în relația cu mine însămi: eram o tânără cu anxietate generalizată, hipervigilentă, overthinker și autocritică, cu o dificultate imensă de a pune limite și de a spune nu; over-achiever, care trebuia mereu să facă ceva; cu frică de refuz, și de eșec; și îmi era imposibil să mă relaxez. Un tablou clinic perfect compatibil cu trauma complexă.
Am citit toate cărțile de dezvoltare personală, psihologie și spiritualitate care mi-au ajuns în mână și apoi am încercat toate abordările terapeutice care păreau că m-ar putea ajuta - cognitiv-comportamentală, emotion-focused, umanistă, somatic experiencing, integrativă; și m-am lovit pe propria piele de limitările fiecăreia. Am stat ani de zile în situationship-uri și relații toxice și apoi ani de zile singură, ca să mă pot înțelege și vindeca pe mine, pentru că refuzam să mai repet aceleași tipare în relații. Am avut joburi obișnuite ca să mă întrețin în facultate - am fost baby-sitter, vânzătoare, barista, am lucrat la call-center, apoi am fost terapeut comportamental pentru copii cu autism o scurtă perioadă de timp. De când am absolvit, lucrez ca psihoterapeut în cabinetul meu - deci, sunt liber profesionist, iar anul trecut am deschis împreună cu Bogdan prima noastră companie, așa că sunt acum și antreprenor.
Toată experiența de viață și faptul că am trăit eu însămi lucrurile astea dificile îmi oferă un avantaj imens în viața mea profesională - pentru că știu cum e să treci prin așa ceva, cum se simte; și înțeleg, nu doar la nivel teoretic, care e drumul de ieșire din labirintul traumei complexe.
După ani de terapie personală, studiat și muncit pentru viața pe care mi-o doream, am ajuns să am o viață pe care să o sărbătoresc în fiecare zi; și pe care o trăiesc cu pofta și recunoștința pe care doar cineva care a trecut prin dificultăți așa mari le poate simți (probabil și tu, dacă ești aici și citești asta). Zilnic practic o profesie pe care o ador, în care sunt bine pregătită și în care iubesc să mă dezvolt în continuare. Am o relație de cuplu conștientă cu un bărbat care a lucrat și el foarte mult la sine până să ne cunoaștem și alături de care construim o viață împlinitoare împreună. Și o relație minunată cu mama, care s-a dezvoltat la rândul ei enorm în toți anii ăștia, își trăiește o viață împlinitoare și e un model pentru mine de realizare și evoluție ca femeie (mama, dacă citești asta, te super iubesc). Visele mele de a avea o familie mare, de a mă bucura zilnic de viață și de a contribui la ușurarea suferinței și evoluția celorlalți se împlinesc în fiecare zi în viața mea de acum.
Faptul că astăzi continui să depășesc limitările mediului în care am crescut este cea mai mare reușită a mea. Sunt, cu siguranță, cel mai de succes client al meu, iar ceea ce fac astăzi profesional se datorează în bună parte și procesului meu personal.
Other than that,
În timpul în care nu lucrez sau învăț, dorm, râd, fac sport și mănânc, basically =))). Alerg, înot și dansez (prin casă) și încerc să nu folosesc prea multă romgleză în conversații (am zis încerc, dar sunt gen z și se vede). Mai învăț limbi străine - vorbesc engleză și spaniolă și acum învăț olandeză. Îmi place să merg la muzee și la stand-up ca să nu stau acasă, și sunt din categoria de populație care aude „poftă bună, YouTube” destul de des.
Mai și citesc. Autorii mei preferați sunt Yalom, Esther Perel, Brené Brown, Gabor Maté, Alain de Botton, Malcolm Gladwell și, uneori, și Jacques Salome. O carte pe care aș recomanda-o oricând ar fi Oliver Burkeman - 4000 de săptămâni. Găsești o selecție de titluri pe care eu le consider utile în secțiunea cărți care vindecă.